Cîrțu, cu ochii pe juniorii Stelei!

Cîrțu, cu ochii pe juniorii Stelei!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sorin Cîrțu este singurul antrenor al Stelei din acest sezon
care s-a arătat interesat cu adevărat de sectorul juvenil al
Academiei de Fotbal a clubului roș-albastru. Deși avea programat
antrenamentul abia seara, tehnicianul a fost prezent încă de
dimineață la stadion, iar la prânz a urmărit meciurile de juniori
disputate în complexul din Ghencea.

Îmbrăcat într-un trening cu însemnele Stelei, „Sorinaccio” și-a
făcut apariția pe marginea terenului unde urma să se dispute finala
pe București dintre Steaua și Dinamo, competiție rezervată copiilor
născuți în 1999. Însoțit de președintele de imagine Helmuth
Duckadam și de directorul sportiv Narcis Răducan, antrenorul
echipei mari a roș-albaștrilor a luat loc pe un scaun de pe
marginea terenului sintetic și a urmărit atent partida respectivă,
dar și alte jocuri rezervate unor grupe mai mici cu un an.

Părinții
se mirau de prezența antrenorului

„Ă‚la nu e Cîrțu de la echipa mare? S-a trezit omul așa
dimineață să vină la un astfel de joc? Hai că e tare
asta!”
, comentau pe margine părinții micuților jucători.
Lui Cîrțu îi pasă de sectorul juvenil. Chiar dacă înțelegerea sa cu
Steaua este valabilă doar pe trei luni. Urmărește tot ce înseamnă
fotbal, fie că e jucat de formația de tineret a clubului, fie că e
practicat de micuții care n-au trecut nici pragul adolescenței.
Surse din cadrul clubului spun că tehnicianul oltean e singurul
dintre antrenorii care s-au perindat în acest sezon la Steaua a
acordat o mai mare importanță juniorilor. Adică și-a permis să vină
la astfel de meciuri. „Pițurcă mai avea o preocupare la
acest nivel, dar nu a apucat să o pună în practică”
, ne-a
mai lămurit cineva din club.

I-a
încurajat pe copiii Stelei

Chiar dacă a asistat la meci în calitate de spectator, Sorin Cîrțu
nu a pierdut prilejul de a-i încuraja pe micuții steliști.
„Bravo, copii! Nu-i nimic”, se auzea pe margine
„Sorinaccio”, comentând apoi cu cei de lângă el unele dintre faze.
Ulterior, pe marginea terenului și-a făcut apariția Valeriu
Argăseală și antrenorul Stelei II, Liță Dumitru. Cîrțu s-a
interesat la aceștia de numele copiilor care într-adevăr păreau că
știu ceva.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Decizie incredibilă în cazul moștenirii lui Viorel Lis. Cine va moşteni averea fostului edil al Capitalei
Decizie incredibilă în cazul moștenirii lui Viorel Lis. Cine va moşteni averea fostului edil al Capitalei
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
TAXA MAJORATĂ prin lege pentru proprietarii de APARTAMENTE. Românii vor plăti de 3 ori mai mult
TAXA MAJORATĂ prin lege pentru proprietarii de APARTAMENTE. Românii vor plăti de 3 ori mai mult
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×